Marți, 7 octombrie 2025, s-a desfășurat Ședința Administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Lehliu cât și Ședința Administrativă cu personalul neclerical din parohii.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Centrul Eparhial a fost reprezentat de către Preacucernicul Părinte Cristi Gavrilă, Consilier Administrativ-Bisericesc în cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.
Preacucernicul Părinte Consilier a transmis arhierești binecuvântări din partea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.
A fost prezentat referatul „Contribuția marilor duhovnici români la dezvoltarea spiritualității românești” de către preacucernicul părinte Cioacă Marius Florin de la parohia Brătășanu.
Au fost menționate aspecte organizatorice pentru Conferința de toamnă din data de 13 noiembrie 2025, și despre Procesiunea cu Sfânta Icoană a Maicii Domnului de la Mânăstirea Adam, județul Galați, Arhiepiscopia Dunării de Jos, din zilele de 4-10 noiembrie 2025.
Totodată a fost anunțată lansarea Concursului interjudețean cu tematică religioasă de creație plastică, ediția a XIV-a , 2025 – Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul Comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea în Patriarhia Română.
Domnul Inginer Naneș Silviu a vorbit preoților și personalului neclerical din parohii despre reglementările și dispozițiile în domeniul securității în muncă și prevenirea incendiilor.
Preacucernicul Părinte Protopop a dat citire adreselor de la Centrul Eparhial și a explicat conținutul acestora.
A consemnat PC. Pr. Frîncu Nicu Marius, secretar al protopopiatului Lehliu.




