În ajutorul credincioșilor înzăpeziți

În ziua de 30 ianuarie 2014, după Sfânta Liturghie, preacucernicul preot Dobre Iulian a pornit în vizite pastorale pe urma viscolului ce s-a abătut asupra parohiei Gurbănești, pentru a veni în ajutorul persoanele singure ce au avut de suferit.

 

Ajungând la persoanele vârstnice și singure, le-a ajutat să-și creeze cale de acces spre stradă și le-a încurajat să treacă mai ușor peste intemperiile vremii.

 

Cum nici o vizită nu se face cu mâna goală, părintele paroh le-a dăruit și un pachet de alimente.

 

Trebuie să-I mulțumim Bunului Dumnezeu, că deși am fost în cod roșu, nu au fost căderi masive de zăpadă, ci doar vântul a fost foarte puternic și am trecut cu bine peste această perioadă.