Pe baza parteneriatului încheiat între Şcoala cu clasele I-VIII din Lehliu Gară şi Protopopiatul Lehliu, s-a desfăşurat o frumoasă activitate de încondeiere a ouălor şi de confecţionare a unor decoraţiuni de Paşti de către elevii clasei a II-a, îndrumaţi de doamna învăţătoare Erica Popa şi de doamnele asistenţi sociali, din cadrul Biroului de Asistenţă Socială al Protopopiatului Lehliu.
Micii artişti au primit şi învățătura folositoare de suflet de la părintele profesor Marius Cherciu, care le-a dezvăluit, pe măsura înţelegerii lor, semnificaţia marelui praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos, precum şi modul în care creştinii trebuie să întâmpine această mare sărbătoare a Luminii şi Iubirii. La finalul acestui eveniment, copiii au primit dulciuri şi iconiţe, oferite de Biroul de Asistenţă Socială al Protopopiatului Lehliu.
Iniţiativa s-a dovedit a fi anul acesta o alternativă plăcută şi binevenită, pentru acţiunile extracurriculare din programul „Săptămâna altfel”.