Din iubire, pentru aproapele!

În Săptămâna Luminată, la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, din localitatea Dragoș Vodă, Protopopiatul Lehliu, a avut loc acțiunea social-filantropică „Din iubire, pentru aproapele”, organizată la inițiativa Părintelui Profesor Daniel Preda, alături de un grup de elevi voluntari de la Școala Generală din localitate.

Scopul acțiunii a fost acela de a ne aminti de cei de lângă noi, aflați în dificultate și de a ne însuși îndemnul Mântuitorului Hristos: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5,7).

Prin bunăvoința unui sponsor, dar și din fonduri personale, au fost împărțite 10 pachete alimentare, în valoare de 500 de lei, pentru 10 familii cu posibilități materiale reduse.

A consemnat: Preot Prof. Daniel Preda

Related Posts

Sari la conținut