Luni, 12 septembrie 2016, Biserica a fost alături de Şcoală şi de tinerii emoţionaţi pentru acest nou început. În şcolile şi grădiniţele din parohiile Protopopiatului Lehliu a fost săvârşită slujba de Te-Deum pentru începutul anului şcolar. Preacucernicii Preoţi le-au vorbit copiilor despre importanţa rugăciunii în viaţa omului, despre binecuvântarea pe care Dumnezeu o revarsă asupra noastră în momentul rugăciunii şi despre harul lui Dumnezeu care ne susţine în săvârşirea faptelor bune precum şi în însuşirea învăţăturilor folositoare.
Protopop Mihail Zotta