Deoarece în zilele noastre câteva persoane tulburate s-au răzvrătit în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, îndemnăm părinteşte să vă păstraţi mintea în rugăciune şi să vă rugaţi pentru îndreptarea fraţilor noştri căzuţi în marele păcat al mândriei, ce i-a făcut să se rupă de Sfânta Biserică prin neascultare şi îndemnul diavolului, urâtorul a tot binele!
După ce recunoaştem un creştin, care se numeşte „nepomenitor”, sau care îndeamnă la schisma nepomenirii ierarhului, socotind că Biserica Ortodoxă a căzut în erezie în urma Sinodului din Creta? Care sunt semnele?
1. Nerecunoaşterea legăturii sfinţeniei şi harului primit de la Însuşi Domnul Iisus Hristos, prin Sfinţii Apostoli până la slujitorii Sfintei Biserici din zilele noastre, precum sectele neoprotestante, socotindu-i pe toţi căzuţi, numai ei fiind mântuiţi.
2. Promovarea unor neadevăruri prin pliante, broşuri (numite „Adevărul despre Ecumenism” şi „Sinodul din Creta”) – în care îndeamnă la dezbinare. Au creat blogguri şi pagini de Facebook, afirmând că întreaga Biserică Ortodoxă Română (şi toate celelalte Biserici Ortodoxe participante la Sinodul din Creta) a căzut în erezie. Pe ce se bazează şi ce greutate au spusele acestor persoane (preoţi suspendaţi sau caterisiţi, monahi răzvrătiţi), când, într-un glas, vocea părinţilor noştri îmbunătăţiţi şi a teologilor îndeamnă la smerenie şi ascultare?
3. Însuşirea unui comportament neoprotestant, neadecvat, numind biserica „simplu zid”: aceeaşi biserică în care ei înşişi au fost botezaţi şi hirotoniţi, au săvârşit Sfânta Liturghie, rugându-se lui Dumnezeu; aceeaşi biserică în care fiecare dintre noi am devenit primitori ai celor mai importante slujbe din viaţa noastră (toate Sfintele Taine, am însoţit pe cei adormiţi cu rugăciunea, chiar şi dincolo de mormânt, ne-am aflat linişte sufletelor) a devenit pentru ei „simplu zid”, trădând-o, precum a făcut Iuda cu Mântuitorul Iisus Hristos. Au căzut pradă ispitelor diavoleşti, aşa cum fac cei rupţi de Sfânta Biserică. Oare, sfinţii ctitori de biserici (Sfântul Ştefan cel Mare şi Sfânt, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu, începătorii monahismului care au ridicat biserici ş.a.) au ridicat numai ziduri sau, de fapt, sfinte lăcaşuri închinate Domnului?
4. Organizarea de întâlniri în anumite locuri/case, la fel ca sectele care, după ce s-au rupt de Sfânta Biserică, îşi creează propria învăţătură. Au pierdut harul lui Hristos prin neascultare şi îşi fac locuri în care ei spun că vorbesc despre Dumnezeu, dar nu fac nimic după voia lui Dumnezeu.
5. Promovarea falsei idei că biserica este în sufletul lor, la fel cu ateii care resping Biserica şi învăţătura lui Dumnezeu. Dacă Biserica este în sufletul lor, unde este Duhul Sfânt din Biserică? Unde se poate săvârşi Sfânta Liturghie în sufletul lor? Dar Sfântul Botez – au cristelniţa şi lumânarea în suflet? Au sufletul pictat cu icoane, precum e biserica? Nu se mai modelează ei după Dumnezeu, dar îşi fac un dumnezeu după căderea lor, sub demonul mândriei. Cel care spune că are credinţa (sau dragostea) numai în suflet, este plin de mândrie, precum sunt toţi cei rupţi de Sfânta Biserică, semănând dezbinare, înfricoşare şi dezinformare, pentru a sminti sufletele slabe.
6. Organizarea unei forme de conducere proprii, făcută de clerici caterisiţi (răspopiţi), care au ieşit de sub ascultare. Unii vin din Sfântul Munte, fără să aibă aprobarea stareţilor lor. Un călugăr nu are voie să părăsească mănăstirea lui fără binecuvântare – lucrul acesta şi l-a asumat şi l-a promis lui Dumnezeu. Aşadar, aceşti pseudo-clerici au călcat înainte de toate făgăduinţa lui Dumnezeu, din pricina mândriei. Venind din locuri deosebite (Sfântul Munte Athos), căderea este cu atât mai mare.
7. Neascultarea faţă de duhovnicii lor şi de părinţii îmbunătăţiţi pe care îi urmau înainte, socotindu-i pe toţi eretici. De unde această cădere? Nu uitaţi că însuşi Lucifer a căzut din Împărăţia lui Dumnezeu din pricina mândriei şi neascultării. Când omul se face mai mic pe sine (se smereşte), lasă loc lui Dumnezeu să lucreze. Când se mândreşte, priveşte cu ură pe aproapele (precum schismaticii).
Ce e de făcut?
Dacă Însuşi Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, asemenea trebuie să facem şi noi: rugăciune fierbinte, ca Domnul milei să îi înţelepţească şi să îi întoarcă. Un crez al lor era „nu există mântuire în afara Bisericii!” De ce au plecat şi s-au lepădat? De ce nu mai iubesc Biserica lui Hristos, pe care El Însuşi a sfinţit-o cu scump Sângele Lui? Dacă mândria e pricina căderii lor, smerenia şi ascultarea sunt calea de întoarcere.
Noi, creştinii vii şi fii ai Bisericii, pentru a nu deveni părţi moarte şi uscate, trebuie să păstrăm flacăra credinţei cu sufletul curat. Iar dacă simţim că mulţi doresc să o stingă, să alergăm unii la alţii, ca prin sfătuire să o aprindem, iar prin ascultare să fim feriţi de toată căderea.
Dreptul Iov a răbdat şi a ascultat de Dumnezeu, iar răsplata a fost după marea milă a lui Dumnezeu, har peste har. Adam şi Eva nu au ascultat şi au pierdut toată frumuseţea raiului, după care au plâns toată viaţa. Omul înţelept ştie întotdeauna să aleagă!
