Sâmbătă, 25 martie 2017 – Marșul pentru viață 2017 – Orașul Lehliu Gară

Comunicat de presă

 

Marșul pentru viață 2017 –

 

„Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”

 

Sâmbătă, 25 martie 2017

 

În perioada 1–31 martie 2017, în numeroase orașe și localități din România și Republica Moldova se va desfășura Luna pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2017 – „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, organizat sâmbătă, 25 martie 2017.

 

Marșul pentru viață este la a VII-a ediție națională. Tema „Ajută mama și copilul! Ei depind de tine” oferă posibilitatea dezbaterii necesității, posibilității și eficienței sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină.

 

La nivel național, aceste manifestări nu au un organizator unic, ci în fiecare oraș sau localitate există organizatori locali independenți, care reprezintă diferite organizații și instituții pro-viață locale.

 

Prin Marşul pentru viaţă promovăm conştientizarea societăţii şi sprijinirea femeii să nască viaţa pe care o poartă în ea, precum şi proclamarea familiei creştine tradiţionale ca o moştenire sfântă primită de la străbunii noştri.

 

Iată câteva aspecte care motivează tema aleasă pentru acest an.

 

România ocupă locul al doilea în lume în statistica numărului de avorturi raportat la populația actuală (Rusia este pe locul întâi): 22.832.650 de avorturi legale, chirurgicale, doar în spitalele de stat, în perioada 1958–iunie 2016, față de o populație de 19.760.000 de persoane la 1 ianuarie 2016.

 

În condițiile în care civilizația tradițională și spiritualitatea românească nu au valorizat avortul, numărul uriaș de avorturi este cauzat de ignorarea problematicii crizei de sarcină și existenței unei mentalități publice pro-avort, ambele cu rădăcini în perioada și în ideologia comunistă.

 

De aceea, este folositoare implicarea tuturor pentru ca la acest Marş pentru viaţă să participe şi copii, suflete nevinovate şi pline de viaţă şi de dorinţa de a creşte şi de a-şi întemeia la rândul lor familii. Este important ca încă de mici, prin intermediul educaţiei parentale, şcolare şi religioase copiii să conştientizeze că viaţa este un dar primit de la Dumnezeu.

 

În goana omului contemporan pentru căutarea fericirii, în special trupeşte, cu orice preţ, se uită că omul este în primul rând o fiinţă ce trebuie să îşi asume responsabilitatea propriilor acţiuni. Suprimarea vieţii fătului nenăscut nu este o simplă procedură chirurgicală, o înlăturare a unei tumori, ci întreruperea unui ciclu de dezvoltare natural, conform legilor biologice, sădite de Dumnezeu în Creaţia Sa.

 

De aceea, credem, dincolo de permisivitatea legislativă, creştinii şi nu numai trebuie să militeze pentru Viaţă şi bucuriile acesteia.

 

Aşadar, în lumina celor spuse, vă invităm să ne însoţiţi în demersul nostru nobil.

 

Mulţumindu-vă anticipat, vă aşteptăm să vă alăturaţi nouă în data de 25 martie 2017, în ziua Buneivestiri, la ora 15.00, în localitatea Lehliu Gară, județul Călărași.

 

ORGANIZARE:

 

Marșul se va desfășura pe ruta str. Competrolului – bulevardul Nicolae Titulescu până la Biserica ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie; Pe tot parcursul marșului, siguranța participanților va fi asigurată de Poliția Rutieră, Jandarmerie și Poliția Locală; La biserică se va desfășura un program liturgic și va fi citit mesajul Preasfințitului Părinte Vincențiu. După slujba, participanții se vor deplasa la Casa de Cultură a orașului pentru a participa la un program cultural ce va include: trupa de teatru a Grupului de cateheza din parohia Nicolae Bălcescu și un spectacol pentru copii susținut de Leon Magdan; Atelier de desene pe asfalt pentru copii – ,,Desenează pe asfalt bucuria pentru viață”; Diferite jocuri interactive.

 

Biroul de Presă

 

al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor

 

birpresesc@yahoo.ro

 

[]