Şedinţa lunară a preoţilor din Protopopiatul Lehliu

Marţi, 18 iulie 2017, s-a desfăşurat Şedinţa Administrativă lunară a preoţilor din Protopopiatul Lehliu. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Centrul Eparhial a fost reprezentat de către Preacucernicul Preot Demișcă Daniel Consilier de Misiune în cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.

Preacucernicul Părinte Jebeleanu Adrian a prezentat referatul cu tema „Sinodul VII Ecumenic”

Preacucernicul Părinte Consilier a transmis arhierești binecuvântari, a apreciat referatul susținut și a îndemnat pe preoți să fie pentru credincioșii lor părinți spirituali prin toate lucrările pe care le întreprind.

Preacucernicul părinte Protopop Mihail Zotta le-a transmis preoţilor mijloacele necesare pe care aceştia trebuie să le implementeze pentru dinamizarea vieţii administrative, liturgice, sociale şi pastorale în parohii.

În aceeași zi a avut loc și întrunirea cu personalul neclerical din cadrul Protopopiatului, discutându-se despre buna desfășurare a activităților din fiecare domeniu.

Protopop Mihail Zotta

Related Posts

Sari la conținut