Cu ocazia Schimbării la faţă a Domnului Iisus Hristor, în data de 6 August 2017, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a fost săvârşită Sfânta Liturghie în sobor la Mănăstirea Tăriceni. Sub protia Preacuviosului Părinte Arhimandrit Rafail Mîţ, Vicar Eparhial, au slujit Preacucernicul Părinte Mihail Zotta, Protopop de Lehliu şi Preacuviosul Părinte Iosif, vieţuitor al mănăstirii.
În cuvântul de învăţătură, Preacuviosului Părinte Arhimandrit Rafail Mîţ, Vicar Eparhial, a vorbit celor prezenţi despre descoperirea firii divine a Fiului Lui Dumnezeu şi implicaţiile acestei descoperiri la nivelul personal al credinciosului. Totodată i-a îndemnat pe cei prezenţi să sprijine activitatea mănăstirii, prezentând şi un program administrativ liturgic al aşezământului monahal.
La finalul slujbei, toţi cei participanţi au participat la o agapă oferită de obştea mănăstirii, ceea ce se doreşte a fi o tradiţie pe viitor.
Protopop Mihail Zotta