În prag de sărbătoare, Parohiile Dâlga Gară si Dâlga Sat

În biserica din Dâlga a avut loc o activitate educativă, la inițiativa și prin implicarea doamnelor preotese din satele Dâlga Gară și Dâlga Sat, Gâță Ramona și Dogaru Claudia, care își doresc să fie un sprijin real preoților în misiunea lor pastorală.

 

Activitatea a avut ca scop consilierea religioasă a copiilor, dezvoltarea creativității și implicarea acestora în pregătirea bisericii pentru sărbători.

 

În cadrul acestui proiect educativ, copiii au pictat figurine, specifice sărbătorilor de iarna cu care apoi au împodobit bradul din biserică. Copiii au fost serviți cu dulciuri, au primit daruri, au obținut diplome ce au subliniat efortul și interesul manifestat în cadrul întâlnirii.

 

Preacucernicii preoți Valentin Gâță și Marian Dogaru au ținut un cuvânt de învățătură prin care le-au transmis copiilor importanța bisericii în viața creștinului, rolul postului și al rugăciunii, semnificația Crăciunului.

 

La acest proiect educativ au participat elevii scolii din Dâlga Gară, împreună cu doamna directoare Stănoiu Aurelia și doamna învățătoare Colan cărora le mulțumim pentru sprijin și implicare.

 

Felicitări copiilor pentru seriozitatea și bucuria cu care au lucrat.

 

Mulțumim doamnelor preotese pentru implicarea în cadrul acestei activități care ne-a umplut sufletele de bucurie.

 

Preot paroh, Gâță Valentin