Marţi, 07 noiembrie 2017, s-a desfăşurat Şedinţa Administrativă lunară a preoţilor din Protopopiatul Lehliu. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Centrul Eparhial
An: 2017
Joi, 26 octombrie 2017, preoţii parohiei Lehliu Gară au cercetat mai multe familii defavorizate din parohie. Motivul vizitei a fost faptul că, după cum Sfântul
Joi, 19 octombrie 2017, Școala Gimnazială Nr.2, din localitatea Dor Mărunt, județul Călărași, a fost gazda Cercului Pedagogic la Religie din zona Lehliu. În cadrul
Luni, 16 octombrie 2017, parohia Dâlga Sat în parteneriat cu Școala Gimnazială Dâlga Gară au celebrat Ziua Mondială a Alimentației. Scopul acestei zile este să
Joi, 16 octombrie, cu ocazia „Zilei Internaționale a Alimentației”, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Lehliu a desfășurat acțiunea „Mâncăm sănătos!”, la care au
Joi, 28 septembrie 2017, Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Lehliu, a organizat acțiunea social-filantropică „Faci sport, ești sănătos!” Cu ocazia Săptămânii Europene a Sportului,
Duminică, 17 septembrie 2017, a fost o zi festivă pentru parohia Măgureni-Sănduliţa. Motivul l-a reprezentat serbarea celui de-al doilea hram al bisericii parohiale, Sfânta Muceniţă
Marţi, 12 septembrie 2017, s-a desfăşurat Şedinţa Administrativă lunară a preoţilor din Protopopiatul Lehliu. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Centrul Eparhial
Luni, 11 septembrie 2017, după o vacanţă frumoasă şi plăcută, a început noul an şcolar, cu o semnificaţie deosebită pentru cei care îi trec pragul
Duminică, 10 septembrie 2017, patru copii din parohia Lehliu Gară au primit ghiozdane cu rechizite din partea Bisericii. Copiii, dintr-o familie numeroasă, participipanţi la programele