Parohia Sărulești – Gară a fost gazda Cercului Pastoral Valea Mostiștei

Duminică
9 iunie 2019  cu binecuvântarea
Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Parohia Sărulești – Gară a fost gazda  Cercului Pastoral Valea Mostiștei, săvârșindu-se
Sfânta Liturghie de un sobor format din 13 preoți. Sub, protia Preacucernicului
Părinte Protopop Mihail Zotta au mai slujit Preacucernicii Preoții: Cotu Emil
Calin, de la Parohia Valea Presnei, Dobre Iulian de la Parohia Gurbănești,
Grigore Eugen Cristian de la Parohia Coțofanca, Polomonescu Florin de la
Parohia Valea Argovei, Badica Ion de la Parohia Siliștea, Miroș Gheorghe de la
Parohia Măgureni- Săndulița, Badin Cornel de la Parohia Tămădăul Mic, Ivan
Constantin de la Parohia Sărulești-Sat, Drăguț Marian de la Parohia Fântâna
Doamnei, Frâncu Nicu Marius de la Parohia Bălcescu – Paicu, Catrina  Ștefan de la Parohia Frăsinetul de Jos și
gazda Cercului Pastoral Vasile Marian de la Parohia Sărulești-Gară.

După
săvârșirea Sfintei Liturghii, Preacucernicul Părinte Grigore Eugen Cristian, a
susținut referatul cu tema ”Cultul
creștinilor după evanghelie și încercarea de atragere a credincioșilor
ortodocși la acesta”.

În
cuvântul său de învățătură preacucernicul Părinte Protopop a adus unele
completări referitoare la pericolul prozelitismului sectar, dar a vorbit și
despre afirmarea noastră ca și creștini ortodocși prin mărturisirea Crezului sau
a Simbolului de credință, în cadrul fiecărei Sfinte Liturghii, pe care Sfinții
Părinți participanți la Sinodul I Ecumenic aceia pe care îi prăznuim în
această  Duminică l-au formulat în scris
prin alcătuirea primelor șapte articole.

Totodată
le-a vorbit credincioșilor și despre unitatea Bisericii, arătând ca pericopa
evanghelică de astăzi este doar un fragment 
din Rugăciunea Arhierească 
rostită  de Mântuitorul Iisus Hristos
înaintea ucenicilor. A explicat așadar credincioșilor că astăzi este nevoie mai
mult ca oricând de unitate, mai cu seamă în Biserică și prin Biserică în fața
acestor ofensive sectare, anticlericale, antiortodoxe și antiromânești, iar
datoria noastră este de a rămâne statornici în Ortodoxia, de a ne apăra
credința și tradițiile strămoșești.

La
final Preacucernicul Părinte Marian Vasile a mulțumit tuturor celor prezenți la
această Sfântă Slujbă, iar apoi a urmat o agapă frățească.

 

A
consemnat  Preot Cotu Emil Călin,
responsabil Cercul Pastoral Valea Mostiștei

Related Posts

Sari la conținut