Treizeci și doi de copii cu vârste cuprinse
între 6 și 18 ani au participat la a patra ediție a Concursului de toacă
„Veniți, creștini, la rugăciune” desfășurat în Parohia „Sf. Spiridon” Ogoru în
ziua prăznuirii Pogorârii Sfântului Duh.
Organizat
inițial numai pentru copiii Parohiei Ogoru, Concursul de toacă – inedit pentru
zona Lehliu-Gară, a atras atenția copiilor din localitățile învecinate,
concurenții numeroși și-au demonstrat măiestria în arta cântatului la toacă.
Sub
caldele priviri ale părinților și bunicilor lor, copiii s-au întrecut în
ritmuri de toacă pe trei categorii în funcție de vârstă după cum urmează: 6-10
ani, 10-14 ani, 14-18 ani. Corul de fete „Florile Ogorului” a susținut un recital de cântece patriotice, populare și de joc.
Juriul,
alcătuit din preacucernicul părinte Țițeică Florin , responsabilul cu cateheza
din cadrul Protopopiatului Lehliu, și preacuviosul părinte Damaschin Râclea, a
acordat premii în valoare de 1700 de lei.
După ce
toți copiii au bătut toaca părintele Damaschin a cântat la toacă spre bucuria
și încântarea publicului prezent în curtea bisericii.
La
finalul Concursului de toacă, Părintele Paroh Cornel-Vasilică Andrei a transmis
că aceste activități săvârșite în curtea bisericii parohiale sunt prilejuri de
bucurie și de comuniune între copiii din zona Lehliu, iar Părintele Florin
Țițeică a îndemnat pe micii concurenții să fie apostoli pentru ceilalți copii,
și să păstreze o comuniune vie între ei și preotul paroh.