De multe ori vrăjmașul sfătuiește pe om zicând: „Este încă tânăr, îndulcește-te din poftele tale. Socotește câți nu s-au desfătat și în lume și nici de veșnicele bunătăți nu s-au lipsit. Și tu ești tânăr, mănâncă, bea, veselește-te cu bunătățile lumii acesteia și la bătrânețile tale te vei pocăi. Că, pentru ce voiești de la o vârstă ca aceasta să-ți topești trupul tău?” Vin apoi bătrânețile și el, vicleanul, aduce atunci graiuri din dumnezeieștile Scripturi și zice: „O, omule, suspini și te îndoiești de mila lui Dumnezeu și îl faci pe Dânsul nemilostiv? Dumnezeiască Scriptura propovăduiește că Dumnezeu este milostiv și iubitor de oameni. Au nu cunoaște El că ești bătrân, slab și neputincios? Nu știe El că nu poți să postești, nici să priveghezi, nici pe jos să te culci? Nu l-au auzit pe Dânsul, zicând în Evanghelie ca și cei ce slujesc din tânăra vârstă, și cei din vârstă de mijloc, precum și cei bătrâni, întocmai iau plata? Că așa a zis în Evanghelie: și cei ce au venit din ceasul întâi, ca și cei din ceasul al treilea, și cei din al șaselea și cei din al nouălea, ca și cei din al unsprezecelea ceas, aceeași plată au luat. Iată, și Proorocul David a proorocit zicând: A binecuvântat pe cei mici și pe cei mari”. Graiurile acestea le zice duhul rău către cei ce știu Scripturile, că nici la tinerețe, nici la bătrânețe să nu-i lase să-și plângă păcatele. Iar către cei mai simpli, bătându-i cu paloșul deznădejdii, zice: „Omule, ce gândești? Ce te amăgești singur, zicând că Dumnezeu este Dumnezeu al celor ce se pocăiesc? Ai fost desfrânat, ai tâlhărit, ai ucis, ai furat, ai mințit, ai jurat strâmb! Ce nădejde de mântuire mai ai? Ai pierit. Drept aceea îndulcește-te acum de poftele tale. Pe cele de dincolo le-ai pierdut, vezi, de acestea de aici să nu te lipsești!” Acestea sunt graiurile diavolului.
Ale lui Hristos sunt tocmai dimpotrivă: „Ai pierit, dar poți să te mântuiești. Ai fost desfrânat, dar poți să te faci întreg înțelept”. Când Petru a zis: „De câte ori voi ierta fratelui meu când se pocăiește?” I-a răspuns Hristos: „De șaptezeci de ori câte șapte”. Adică întotdeauna. Însă, omul, așa cum va fi găsit la sfârșitul său, așa se va judeca ori în bine, ori în rău.
Adu-ți aminte frate, cum s-au mântuit păcătoșii și să nu deznădăjduiești. Adu-ți aminte de fericitul Manase, de desfrânată, de vameșul, de tâlharul și vei scăpa de amăgire. Când îți va zice ție: „Îndulcește-te din poftele tale!”, zi către el: „Și oare ce folos este din necurăția dezmierdărilor, afară de focul veșnic ce-l pricinuiește?” ȘI când îți aduce ție aminte de iubirea de oameni a lui Dumnezeu este milostiv și iubitor de oameni, dar El este și drept Judecător. Și știu că nu te-a cruțat nici pe tine diavole, nici pe cei ce, după tine, s-au lepădat de El, ci cu focul cel veșnic v-a osândit”. Iar dacă îți va zice: „Eu sunt fără de trup și nu sunt legat cu neputințe, pentru aceasta nu m-a cruțat, dar pe tine te va cruța”. Atunci răspunde-i: „Dar, de ce, atunci, nu l-a cruțat pe Adam, cel întâi zidit? Nici pe Eva, nici pe Cain, nici pe cei din vremea potopului, nici pe cei din Sodoma și nici pe ucenicul Său Iuda? Și dacă pe ucenicul Său nu l-a cruțat, cum mă va cruța pe mine? Du-te departe de mine, lepădatule din cer”. Și pecetluiește-te pe tine cu semnul crucii și va fugi de la tine. (Sf Efrem Sirul)
