Cu binecuvântarea, Preasfințitului nostru Episcop Vincențiu, enoriași ai Parohiei Fundulea Centru, au mers într-un pelerinaj, la Mănăstirile din Ardeal și Maramureș, în perioada 26-29 iulie 2021.
Traseul pelerinajului: pe Valea Prahovei, oprire spre închinare la mănăstirea Sinaia, urmată de așezământul de la Caraiman.
S-a mers spre Brașov și Sighișoara, unde s-a vizitat cetatea orașului. În drumul spre prima cazare de la mănăstirea Dumbrava, s-a făcut un popas duhovnicesc la mănăstirea Recea, din județul Mureș.
În ziua a doua, am dat Slavă lui Dumnezeu, la mănăstirea Nicula, a urmat așezământul de la Rohia, urmată de minunatul complex de la Bârsana, unde am înnoptat. Dimineața s-a mers la Săpânța, urmată de orașul Gherla, orașul și Catedrala din Cluj. Seara s-a ajuns la mănăstirea Râmeț.
Ultima zi, a pelerinajului, a început prin, vizita la Catedrala din Alba Iulia și a cetății istorice. A urmat o vizită la centrul istoric al orașului Sibiu și catedrala din Sibiu. În drumul spre casă, s-a făcut un popas și la mănăstirea Cozia.
La sosire am dat Slavă Lui Dumnezeu, pentru purtarea de grijă, ce a fost asupra noastră și bucuriile duhovnicești rânduite.
A consemnat preot Iorgulescu Eusebiu.