Sâmbătă, 20 februarie 2022, după săvârșirea Vecerniei în parohia Ogoru a avut loc Atelierul de împletit „Sabia Duhului” în cadrul proiectului „Rugăciunea din inima mea”.
La acest atelier copiii parohiei au învățat despre metanier, au aflat de ce acesta este numit „sabia duhului în cadrul slujbei de tundere în monahism. Părintele paroh le-a transmis copiilor ca metanierul este întrebuințat de călugări și nu numai pentru rostirea rugăciunii isihaste „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă”.
Cu ajutorul voluntarului proiectului, Dumitrache Ionelia, copiii au învățat să împletească metanier spre bucuria și încântarea lor.
Prin grija Consiliului Parohial copiii au servit mici gustări în timpul frumoasei activități din biserica parohială.
A consemnat pr. Andrei Cornel Vasilică!