Marți, 9 august 2022, s-a desfășurat Ședința Administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Lehliu. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Centrul Eparhial a fost reprezentat de către Preacucernicul Părinte Cristian Ștefan Munteanu Consilier Economic în cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor.
În deschidere ședinței domnul Silviu Ioan Naneș a făcut Instructajul privind organizarea activității de prevenire și protecție la parohii.
Preacucernicul Părinte Consilier a transmis arhierești binecuvântări și a îndemnat pe precucernicii părinți ca în toate parohiile să fie săvârșită rânduiala Prohodului Maicii Domnului, totodată au fost aduse lămuriri cu privire la finanțările obținute de parohii și întocmirea corectă a documentelor în această privință.
A fost prezentat referatul „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla” de către preacucernicul părinte Staicu Sorin Ioan, paroh al parohiei Dor Mărunt Gară.
A fost anunțat Concursul de bătut toaca și festivalul de muzică și dansuri populare ”Toaca-n cer” ediția a 7-a 2022 Amara.
Preacucernicul părinte Protopop Mihail Zotta a dat citire adreselor primite de la Centrul Eparhial și a răspuns întrebărilor adresate de către preoți cu privire la acestea.
Ședința s-a încheiat prin intonarea imnului „Cuvine-se cu adevărat”
A consemnat preot Frîncu Nicu Marius, secretar al protopopiatului Lehliu.