Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfinţitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în data de 29 noiembrie 2022, a avut loc întâlnirea Cercului Pastoral Valea Mostiștei la Parohia Frăsinetul de Jos, din cadrul Protopopiatului Lehliu.
În acest sens, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de un sobor de 9 preoți, după cum urmează: Pr. Cotu Emil Călin, de la Parohia Valea Presnei și liderul Cercului Pastoral, Pr. Bădica Ion de la Parohia Siliștea, Pr. Vasile Marian de la Parohia Sărulești Gară, Pr. Ștefănescu Lucian Bogdan de la Parohia Lehliu Gară, Pr. Polămănescu Florin de la Parohia Valea Argovei, Pr. Miroș Gheorghe de la Parohia Măgureni-Săndulița, Pr. Anca Bogdan de la Parohia Sărulești Sat, Pr. Năstase Cristian Ionuț de la Parohia Tămădău Mic și Pr. Catrina Adrian Ștefan de la Parohia Frăsinetul de Jos, gazda evenimentului.
După săvârșirea acestei Sfinte Taine, a fost prezentat referatul cu tema „Sfântul Grigorie Palama” de către Preacucernicul Părinte Vasile Marian, apoi preoții au luat parte la o agapă frățească.
Părintele paroh a mulțumit preoților pentru prezență și împreună slujire, și enoriașilor pentru împreuna-rugăciune și implicare.
A consemnat PC Pr. Adrian Ștefan Catrina, paroh la Parohia Frăsinetul de Jos.