Sfântul Ierarh Nicolae prăznuit la parohia Paicu-Nicolae Bălcescu

Ca în fiecare an, praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, care este și unul dintre ocrotitorii parohiei a fost prilej de sărbătoare pentru credincioșii din comuna Nicolae Bălcescu. Luni 5 decembrie un sobor de șase preoți au săvârșit Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae urmat de Taina Sfântului Maslu.

 

La sfârșitul slujbei PC Pr. Dragomir Claudiu paroh al parohiei Lupșanu a ținut un frumos cuvânt de învățătură în care a vorbit despre cinstirea cuvenită Sfinților și despre importanța participării la Taina Sfântului Maslu. PC Pr. Paroh Frîncu Nicu Marius a mulțumit preoților, autorităților locale și tuturor  celor prezenți pentru participare și implicarea în viața bisericii. Toți cei prezenți au participat apoi la o agapă organizată de Consiliul Parohial și credincioșii parohiei.

 

Marți 6 decembrie în ziua de prăznuire a Sf. Ier. Nicolae s-a săvârșit Utrenia urmată se Sf. Liturghie sub protia PC Pr. Paroh Frîncu Nicu Marius și la care au participat un număr mare de credincioși. La sfârșitul slujbei s-a săvârșit slujba parastasului pentru ctitorii, preoții, cântăreți și credincioșii parohiei. Tot la sfârșitul slujbei, copii de la școala din localitate au venit după cursuri să aducă rugăciuni Sfântului Nicolae și să ureze ”La Mulți Ani” părintelui paroh.

 

În cuvântul de învățătură PC Pr. Paroh Frîncu Nicu Marius a vorbit celor prezenți despre aspecte  din viața Sfântului Ierarh Nicolae, despre minunile săvârșite de acesta și a explicat despre participarea Sfântului la Sinodul I Ecumenic.

 

Toți cei prezenți au participat apoi la o agapă organizată de domnul primar Ilie Lascu și de credincioșii parohiei.  Pentru toate acestea mulțumim Sfântului Ierarh Nicolae pentru mijlocirea către Dumnezeu și dăm Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

 

A consemnat PC Pr. Paroh Frîncu Nicu Marius de la parohia Paicu-Nicolae Bălcescu