Duminica, 19 martie 2023, a fost moment de sărbătoare în mica comunitate a satului Ogoru.
Ziua de prăznuire a debutat ca de obicei cu slujirea Sfintei Liturghii a Sf. Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, la care au participat activ credincioșii parohiei.
Duminica a Treia din Postul Mare, a Sfintei Cruci a fost marcată de un concert al Corului „Florile Ogorului” care a bucurat asistența cu un repertoriu de cântări specifice Postului Mare și cântări închinate Maicii Domnului.
Sfânta Cruce a fost frumos împodobită prin darul unei familii din parohia sus-numită.
În cadrul proiectului „Tineri de diferite vârste, lăudați pe Domnul”, corul de fete al parohiei a bucurat o enoriașă văduvă a parohiei la împlinirea unei cinstite vârste.
Ziua s-a încheiat printr-o gustare oferită de Comitetul parohial.
A consemnat Heros Cătălin, Consilier Parohial