Procesiune cu Sfintele Moaște ale Sfântului Irodion de la Lainici la parohia Rași

Vineri, 13 octombrie 2023, în ajunul hramului bisericii parohiale din localitate Rași, a avut loc o procesiune. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, și sub protia PC Pr. Mihail Zotta, protopop al protopopiatului Lehliu, mulțime de credincioși alături de un sobor de preoții au întâmpinat moaștele Sfântului Irodion de la Lainici care au poposit în satul Rași. Sfintele odoare au venit de la parohia Lehliu Gară pentru a aduce mângâiere și bucurie tuturor celor care au luat parte la procesiune și locuitorilor satului Rași. Procesiunea a fost urmată de Taina Sfântului Maslu.

 

În cuvântul de învățătură, Părintele Protopop a vorbit celor prezenți despre importanța participării la procesiuni și a menționat minuni și aspecte din viața Sfântului Irodion de la Lainici.

 

Preotul Paroh Stoian Constantin Cristian a mulțumit Preasfințitului Părinte Vincențiu pentru purtarea de grijă și pentru arhiereasca binecuvântare pentru aducerea moaștelor în mijlocul comunității parohiale din satul Rași, totodată a mulțumit părintelui protopop, preoților și credincioșilor prezenți pentru participarea la un asemenea eveniment important din viața parohiei.

 

A consemnat Pr. Stoian Constantin Cristian