Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Parohia Răzvani, Județul Călărași a cinstit în data de  09 noiembrie 2023 pe Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, întrucât în sfântul lăcaș se afla o părticică din sfintele sale moaște și o părticică din sfântul său veșmânt.

Pentru comunitate a fost o zi deosebită deoarece la hramul sfântului lăcaș a fost prezent preacucernicul părinte Protopop Mihail Zotta, care împreună cu un sobor de preoți  a săvârșit Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice  au fost date de un grup de studenți teologi de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din București.

În cuvântul de învățătură de la Sfânta Liturghie, preacucernicul părinte Protopop Mihail Zotta a vorbit credincioșilor despre credința, smerenia și răbdarea  pe care a avut-o Sfântul Ierarh Nectarie, model de urmat pe calea mântuirii.

La final, parohul comunității, preacucernicul părinte Părintele Stan Liviu Valentin, a mulțumit Părintelui Protopop pentru binecuvântarea adusă comunității, precum și celorlalți colegi slujitori.

Slujba a fost precedată de o agapă frățească unde au fost prezenți toți credincioșii din parohie și din parohiile învecinate.

A consemnat preacucernicul părinte Stan Liviu Valentin, paroh al parohiei Răzvani.

Related Posts

Sari la conținut