Ședință administrativă din luna Aprilie a preoților și personalului neclerical din Protopopiatul Lehliu

              Marți, 9 aprilie 2024, s-a desfășurat Ședința Administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Lehliu cât și Ședinta Administrativă cu personalul neclerical din parohii.

 Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Centrul Eparhial a fost reprezentat de către Preacucernicul Părinte Cristian Ștefan Munteanu, consilier economic în cadrul Episcopiei și Sloboziei.

   La începutul ședinței Cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au recomandat preoţilor şi slujitorilor bisericilor să respecte câteva reguli şi măsuri de prevenire a incendiilor.

   Preacucernicul Părinte Consilier a transmis arhierești binecuvântări din partea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.   

A fost prezentat referatul „Credința făcătoare de minuni a Sfântului Doctor fără de arginți Talaleu” de către preacucernicul părinte Polămănescu Florin de la parohia Valea Argovei.

Preacucernicul Părinte Protopop a dat citire adreselor de la Centrul Eparhial și a explicat conținutul acestora. S-a acordat o atenție deosebită măsurilor ce trebuiesc luate pentru buna desfășurare a procesiunii cu icoana făcătoarei de minuni a Maicii Domnului ( Elousa) de la Mânăstirea ” Sfinții Apostoli Petru și Pavel”-Parva, cu prilejul sărbătoririi praznicului ”Izvorul Tămăduirii”, hramul străvechiului așezământ monahal ”Sfinții Voievoiezi” din Slobozia.

Tot în această zi a avut loc și ședința cu personalul neclerical din Protopopiatul Lehliu. Preacucernicul Părinte Protopop a făcut apel la aceștia la pentru o implicare activă în buna desfășurare a dânșilor în viața parohiei și în bunul mers al procesiunii din 8 mai 2024 din Slobozia.

Ședința s-a încheiat prin intonarea imnului „Cuvine-se cu adevărat”

A consemnat PC. Pr. Frîncu Nicu Marius, secretar al protopopiatului Lehliu.

Related Posts

Sari la conținut