Excursie pentru copiii beneficiari din cadrul Biroului de asistenţă socială al Protopopiatului Lehliu

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, marţi, 20 august 2024, a avut loc o excursie organizată pentru copiii beneficiari ai Biroului de asistenţă socială din cadrul Protopopiatului Lehliu. Acțiunea face parte din planul de activități pentru anul 2024 .

 

Excursia a fost o bucurie pentru toţi participanții, itinerariul fiind următorul: Lehliu -Călăraşi şi retur. Au fost vizitate următoarele obiective turistice din Călărasi: Mânăstirea Radu Negru, Mânăstirea Coslogeni, Mânăstirea Libertatea şi Grădina Zoologică apoi toţi participanţii au servit masa la KFC.

 

În bisericile vizitate, copiii s-au rugat, au înălţat cântări bisericeşti, au admirat picturile şi s-au bucurat de frumuseţile locurilor.

 

Copiii, alături de însoțitori, s-au bucurat de obiectivele turistice vizitate și au socializat pe toată durata zilei iar la sfârşit au mărturisit că s-au simţit foarte bine.

 

Mulţumim tuturor celor care ne-au sprijinit în organizarea şi desfăşurarea acestei activităţi.

 

A consemnat Dulea Alexandra –tehnician asistenţă socială Protopopiatul  Lehliu.