ARTICOLE
OCT
28
TUE

Activitatea social-filantropică din cadrul Biroului de Asistenţă Socială al Protopopiatului Lehliu în perioada: iulie, august, septembrie 2014

Categoria Noutăți    |     10:29

Activitatea social-filantropică din cadrul Biroului de Asistenţă Socială al Protopopiatului Lehliu în perioada: iulie, august, septembrie 2014

1.Activităţi de stabilire a criteriilor de selecţionare a persoanelor ce vor beneficia de asistenţă socială, în funcţie de posibilităţi.

Au fost stabilite criteriile de selecţionare pentru cererile primite de Biroul de Asistenţă Socială.

2.Activităţi de evaluare detaliată a unor persoane/familii defavorizate, ca urmare a solicitării preoţilor din parohiile unde acestea domiciliază.

S-au efectuat pe teren 10 anchete sociale, în care s-au evaluat unele probleme sociale şi totodată s-au întocmit dosarele sociale aferente.

3.Activităţi de furnizare de servicii sociale acreditate, în cadrul Centrului de Informare şi Consiliere socială al Protopopiatului Lehliu.

Au fost furnizate servicii sociale de Informare şi Consiliere socială pentru 15 familii beneficiare ale Centrului.

4.Activităţi de acordare de ajutoare de urgenţă pentru beneficiarii Centrului şi ai Biroului de Asistenţă Socială

Au fost acordate ajutoare de urgenţă în cuantum de 6005 lei, proveniţi din fonduri proprii şi donaţii, sponsorizări, colecte.

Numărul total al beneficiarilor este de 113 , dintre care 61 copii, 3 persoane vârstnice, 36 persoane aflate în dificultate, 8 familii, 5 persoane cu dizabilităţi.

5.Activităţi de monitorizare a beneficiarilor serviciilor de asistenţă socială ale Protopopiatului

S-au purtat discuţii cu beneficiarii Centrului şi s-au adus completări dosarelor sociale.

6.S-a desfăşurat acţiunea ,,Daruri pentru şcoala”, pentru elevii beneficiari ai Centrului

Pentru evitarea riscului de abandon şcolar în familiile defavorizate şi încurajarea frecventării cursurilor şcolare, s-au împărţit rechizite şi ghiozdane echipate pentru şcoală, în valoare de 748 lei, din fonduri proprii şi donaţii, sponsorizări, colecte. Numărul beneficiarilor a fost de 17 elevi.

7.S-a desfăşurat acţiunea ,,Lumină în suflet” – Tabăra catehetică organizată de Protopopiatul Lehliu

Această acţiune s-a adresat elevilor cu merite deosebite în studiul disciplinei ,,Religie-cultul ortodox” şi s-a concretizat într-o serie de activităţi catehetice, recreative, social-educative, în atmosfera deosebit de caldă a mănăstirii Strâmba, din judeţul Sălaj.Participanţii au beneficiat şi de sprijinul şi îndrumarea a doi preoţi din Protopopiat, precum şi de cel al asistentului social din Biroul de Asistenţă Socială.

8.Activităţi de iniţiere şi coordonare a programelor de voluntariat

S-au primit noi voluntari în cadrul Biroului de Asistenţă Socială

9.Activităţi de colaborare cu partenerii sociali locali

S-au reluat colaborările cu Liceul ,,Alexandru Odobescu”, Şcoala cu clasele I-VIII şi Spitalul Orăşenesc din Lehliu Gară, în vederea desfăşurării de acţiuni social-filantropice, social-educative, de socializare, informare şi conştientizare a diverselor probleme sociale cu care se confruntă societatea.

10.Activităţi de organizare de campanii de strângere de fonduri şi de colectare a unor produse şi articole în vederea distribuirii lor persoanelor şi familiilor aflate în nevoie.

S-au realizat 2 colecte de articole vestimentare şi de încălţăminte, lenjerie de pat, articole textile, cărucioare pentru copii mici.

11.Participarea preoţilor şi coordonatorilor sociali din Protopopiat la Seminariile de formare în asistenta socială iniţiate de Sectorul social-misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor

Seminariile de formare au avut ca temă principală ,,Acreditarea parohiei ca furnizor de servicii sociale acreditate” şi s-au desfăşurat în zilele de 25 şi 29 septembrie.

12.Participarea asistenţilor sociali din Biroul de Asistenţă Socială la şedinţa de lucru organizată de Sectorul social-misionar al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.

La această întâlnire de lucru au participat toţi asistenţii sociali din cadrul Protopopiatelor din Episcopie şi a avut drept scop discutarea şi lămurirea unor aspecte legate de unele dintre activităţile din domeniul social care urmează să fie desfăşurate până la sfârşitul anului.

13.Acţiuni de mediatizare a activităţii Biroului de Asistenţă Socială

Au fost trimise articole către mass-media având ca subiect activitatea social-filantropică din Protopopiatul Lehliu.

ACTIVITATEA SOCIAL-FILANTROPICĂ DIN CADRUL

PAROHIILOR DIN PROTOPOPIATUL LEHLIU

ÎN PERIOADA: IULIE, AUGUST, SEPTEMBRIE 2014

1.Acţiuni social- filantropice în cele 53 parohii ale Protopopiatului

În cadrul acestor acţiuni s-a oferit sprijin material şi financiar persoanelor/familiilor defavorizate, dar şi servicii de sprijin şi consiliere duhovnicească, de socializare şi recreare (prin organizarea de excursii şi pelerinaje).De asemenea, în cadrul colaborării cu Primăriile, Consiliile locale, şcolile şi liceele din parohii s-au organizat acţiuni de informare, sensibilizare a opiniei publice şi conştientizare a unor probleme sociale din societate.

Bugetul total alocat este de 88.502 lei, din fonduri proprii şi donaţii,colecte, sponsorizări.

Numărul beneficiarilor este de 1225, dintre care: 303 copii, 108 persoane vârstnice, 409 persoane aflate în dificultate, 282 familii, 123 elevi

2.Acţiuni de solidarizare cu victimele calamităţilor naturale

S-a realizat de către credincioşi, sub coordonarea preoţilor din parohii, Colecta pentru persoanele sinistrate în luna august în urma inundaţiilor din judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman.

Valoarea totală a bugetului este de 56779 lei.

Cantităţile de produse colectate sunt: 1573 l ulei, 1261 kg zahăr, 2351 kg faină, 630 kg orez, 218 pachete paste făinoase, 75 kg fasole, 208 kg mălai, 244 conserve, 490 kg grâu, 225 kg porumb, 597 l apă, 4092 kg articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, 164 buc. articole igienico-sanitare (săpun,detergent), 35 buc. articole textile (pături, covoare, perdele, lenjerii).

[]