ARTICOLE
DEC
19
FRI

Campania „Fii mai bun!”

Categoria Noutăți    |     08:11

Campania „Fii mai bun!”

Luni, 15 decembrie 2014, elevii din cadrul Liceului „Alexandru Odobescu” din Lehliu Gară, membri ai Clubului Tinerilor Creştin Ortodocşi din Protopopiatul Lehliu, au încheiat Campania „Fii mai bun!”.

În perioada 8-12 decembrie, elevii au strâns din donaţiile colegilor lor dulciuri, jucării, alimente, legume, fructe, articole vestimentare, pentru persoanele şi familiile aflate în dificultate.

A doua etapă a acestei minunate iniţiative a constat în distribuirea darurilor colectate. Elevii, alături de doamnele asistente sociale din cadrul Biroului de Asistenţă Socială au mers mai întâi la Spitalul Judeţean din Lehliu Gară, secţia Pediatrie şi au împărţit copiilor internaţi aici 25 de pachete cu dulciuri şi jucării. Traseul a continuat în parohia Lehliu Sat unde aceeaşi echipă, sub îndrumarea Pr. Paroh Voicu Daniel Constantin, s-a deplasat la domiciliul a 6 familii defavorizate, împărţind darurile şi socializând cu părinţii şi copiii beneficiari.

De asemenea, elevii din Club au oferit beneficiarilor Biroului de Asistenţă Socială o parte din cele colectate.

Conştientizarea, şi din partea donatorilor, şi din partea primitorilor a importanţei solidarităţii umane în faţa greutăţilor vieţii, mai ales în această perioadă a anului când în Biserică se înmulţesc eforturile pentru ajutorarea aproapelui, în vederea întâmpinării cu bucurie a apropiatului şi marelui Praznic al Naşterii Domnului, reprezintă obiectivele acestei acţiuni.

A consemnat reprezentantul Biroul de Asistenţă Socială al Protopopiatului Lehliu.