ARTICOLE
APR
03
FRI

Taina vindecării la Mănăstirea Tăriceni

Categoria Noutăți    |     01:02

Taina vindecării la Mănăstirea Tăriceni

Vineri, 27 Martie 2015, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfinţitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a fost săvârşită Sfânta Taină a Maslului în sobor, la Mănăstirea Tăriceni, frumos împletită cu slujba Deniei Imnului Acatist. Sub protia Preacuviosului Părinte Vicar, Rafail Mîţ, au slujit Preacucernicul Părinte Protopop Mihail Zotta împreună cu Preacuviosul Părinte Stareţ și Preacucernicii preoţi ai Cercului Pastoral Valea Mostiștei. Răspunsurile a strană au fost date de obştea monahală.Credincioșii au venit din satele învecinate pentru a primi sănătate sufletească, trupească și ajutorul Maicii Domnului în ducerea la bun sfârșit a Sfântului și Marelui Post.

În cuvântul de învăţătură, Preacuviosului Părinte Vicar a subliniat importanța comuniunii dintre mănăstire și parohie îndemnând credincioșii să ,,împrumute” pe Hristos din timpul lor, prin participarea la sfintele slujbe.La final, Preacuviosului Părinte Vicar a mulțumit pentru prezență Preacucernicul Părinte Protopop, preacucernicilor preoţi și credincioșilor.