ARTICOLE
MAR
01
FRI

Un mărţişor pentru suflet

Categoria Noutăți    |     05:45

Un mărţişor pentru suflet

Vineri, 1 martie 2013, Biroul de Asistenţă Socială al Protopopiatului Lehliu, în colaborare cu Şcoala Gimnazială din oraşul Lehliu Gară, a organizat acţiunea "Un mărţişor pentru suflet". Totodată, a fost organizată şi o expoziţie de mărţişoare confecţionate manual de către elevi ai claselor pregătitoare şi ai claselor I-IV. Expoziţia s-a desfăşurat în incinta Şcolii Gimnaziale.

Elevii au fost coordonaţi de către doamna consilier şcolar Dobre Cristina, precum şi de către doamnele învăţătoare Dobre Aurelia, Ştefănescu Doina-Georgeta şi Popa Erica. Mărţişoarele realizate, au fost dăruite unui număr de 8 familii aflate în dificultate, beneficiari ai Biroului de Asistenţă Socială al Protopopiatului Lehliu, cât şi mamelor elevilor implicaţi.

Prin această acţiune, alături de frumoasele mărţişoare, cele 8 familii au primit pachete cu alimente şi dulciuri, precum şi reviste educative pentru cei mici, astfel că la început de primăvară, a fost adusă o rază de bucurie în sufletele semenilor noştri.

[]