ARTICOLE
DEC
03
SAT

Marea Unire a românilor creştini

Categoria Noutăți    |     08:30

Marea Unire a românilor creştini

Ziua de 1 decembrie reprezintă pentru românii de pretutindeni, un prilej de bucurie. Bucuria se desăvârşeşte în unitate, iar unitatea este de sorginte divină, căci după modelul Sfintei Treimi exprimat în cuvântul lui Dumnezeu Fiul către Dumnezeu Tatăl: „după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una”(Ioan 17), tot aşa bunicii noştrii au gândit şi au dorit unitatea dintre fraţii munteni cu cei ardeleni, cu cei modoveni şi cu cei bucovineni.

Noi astăzi, 1 decembrie 2016, la parohia Răzvani am încercat să retrăim bucuria înaintaşilor noştri, adunându-ne în faţa monumentului închinat eroilor neamului celebrând această zi printr-un program organizat. În prezenţa d-lui primar Iulian Iacomi, a d-rei viceprimar Ştefania Moga, a consilierilor, a d-lui director al şcolii, Nicolae Marin, a cadrelor didactice şi a credincioşilor, s-a săvârşit slujba de Te Deum şi slujba de pomenire a eroilor. Preotul paroh a rostit apoi un cuvânt despre faptul că unirea noastră ca români se desăvârşeşte în credinţă şi în Biserică. Apoi elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 1 – Răzvani, au rostit poezii patriotice şi au susţinut referate despre Marea Unire.

La final s-au depus coroane de flori.