Protopopiatul Lehliu
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Hram și Spectacol de muzică populară la Buzoieni în Duminica Tuturor Sfinților ROMÂNI

         Credincioșii de toate vârstele ai parohiei noastre au sărbătorit cu mare bucurie Duminică, 30 iunie 2019, hramul de vară al bisericii - Duminica Tuturor Sfinților Români. Sărbătoarea a început cu Sfânta Liturghie, după care a urmat agapa frățească în incinta Căminului Cultural, la care au participat peste 100 de credincioși. Ziua a continuat cu Spectacolul de muzică populară, intitulat Cântec dulce românesc, acesta ajungând deja la cea de-a V-a ediție. În deschiderea acestui spectacol, anul acesta, a cântat pe scenă Grupul vocal de copii al parohiei Buzoieni, intitulat Românașul, conduși fiind de doamna preoteasă și profesor de religie, Alexa Elena.

Publicul i-a răsplătit pe copii cu multe aplauze, iar din partea parohiei ei au fost răsplătiți cu pachete cu dulciuri, dovedindu-ne și de această dată, prin strădania lor de a învăța cântecele, cât de mult îndrăgesc cântecul popular românesc.

          Spectacolul a continuat anul acesta cu participarea următorilor interpreți de muzică populară: Ioana Porumbescu, Vasile Topîrceanu, Victoria Vlase, Ion Ioniță și Formația MERIDIAN 2000.

           Întrucât anul acesta Duminica Tuturor Sfinților era deja în perioada Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, iar anul 2019, fiind declarat Anul satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) în cadrul Patriarhiei Române, ne-am propus ca să organizăm masa și Spectacolul de muzică popular, spectacol deja cu tradiție în parohia noastră, în duminica următoare, Duminica Tuturor Sfinților Români.

 

Atmosfera sărbătorii a fost înălțătoare pentru toți cei ce au avut bucuria de a lua parte la sărbătoarea satului: atât enoriașii, cât și toți invitații noștri. Ne dorim ca pe viitor, cu acordul autorităților locale, manifestările organizate cu prilejul hramului de vară, să le unim sub egida: Zilele Satului Buzoieni.

Avem convingerea că tinerele vlăstare, care anul acesta au debutat pe scena satului și care, cu glasurile și inimile lor curate ne-au încântat și ne-au impresionat atât de mult, vor îndrăgi și vor transmite pe mai departe această frumoasă și aleasă tradiție românească!

~   ~   ~   ~   ~   ~   ~   ~   ~   ~   ~   ~   ~   ~   ~   ~   ~   ~   ~   ~ 

Mulțumim lui Dumnezeu, Tuturor Sfinților, precum și tuturor celor ce ne-au sprijinit la organizarea acestui deosebit de frumos eveniment, ce va rămâne multă vreme în amintirea noastră! Ne bucurăm că, în felul acesta, deja am reușit să formăm o tradiție, ca ziua hramului de vară, Duminica Tuturor Sfinților, să devină un prilej de mare sărbătoare pentru satul nostru!

 

 

 

(părintele Vladimir-Cătălin ALEXA,

preot paroh al parohiei Buzoieni) 

Noutati