Protopopiatul Lehliu
Episcopia Sloboziei si Calarasilor
Parohia Dor-Mărunt Gară. Bucuria vacanței

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, copiii din Parohia Dor-Mărunt Gară, împreună cu părintele paroh Sorin Ioan Staicu, au participat la o tabără gratuită de o săptămână, între 7-13 iulie 2019, organizată de Patriarhia Română în localitatea Vălenii de Munte.

La aceasta au participat 13 copii cu o situație financiară precară ori care au avut rezultate deosebite la învățătură.

Activitățile desfășurate au fost coordonate de Protoieria Vălenii de Munte, astfel încât participanții au putut vizita Tabăra de copii din Valea Plopului, croitoria preoțească Emaus, sfânta mănăstire Crasna, bisericile și sediul Protopopiatului din orașul Vălenii de Munte, o fabrică de panificație, precum și Muzeul Nicolae Iorga, Muzeul de Etnografie și cel al Văii Teleajănului, dar și Salina Slănic.

Totodată, copiii au putut participa la rugăciunea de dimineață și cea de seară, organizată în biserica din cadrul taberei, s-au spovedit și s-au împărtășit.

Deși locurile vizitate i-au impresionat pe copii totuși, cel mai mult, ei s-au bucurat de prezența unor oameni minunați în persoana părintelui protopop Mihail Peneș, al preoților care au fost gazde, dar și a unor adolescenți voluntari care au desfășurat în fiecare zi activități de cunoaștere, de învățătură dar și de apropiere față de Dumnezeu.

Tabăra s-a încheiat cu tradiționalul foc dar și cu promisiunea ca la anul sa mergem într-o nouă aventură.

Noutati