A transformat mita în milostenie
Relatări

A transformat mita în milostenie

11 Jan 2021
21:51

  Când împăratul Anastasie a căzut în erezia lui Eutihie, el a început să lupte împotriva hotărârilor Sinodului al IV-lea Ecumenic (Calcedon, 451 d. Hr.) vrând să dea alte legi care să le desființeze pe acelea. Pentru a-și atrage de partea sa pe cei mai sfinți reprezentanți ai Bisericii, împăratul a început să le trimită daruri.
  Sfântul Teodosie era cunoscut ca cel mai mare și cel mai dintâi dintre stareții asceți din Palestina. Acestuia îi trimise împăratul treizeci de ocale de aur în dar, chipurile pentru nevoile mânăstirii. Văzându-le pe acestea Sfântul Teodosie imediat a înțeles că împăratul vrea să-l cumpere.
Dar cât de înțelept a acționat sfântul lui Dumnezeu! El nu a vrut nicidecum să țină banii pentru mânăstire, deși mânăstirea era în nevoi mari; nici nu a vrut să-i trimită împăratului înapoi, pentru a nu-l întărâta pe acesta încă și mai rău împotriva Ortodoxiei; ci îndată a împărțit tot aurul săracilor, în numele împăratului.
Această milostenie a dat putere rugăciunii lui înaintea lui Dumnezeu, făcută în scopul îndreptării împăratului și întoarcerii lui la cărarea cea dreaptă.