ARTICOLE
JUN
17
THU

Parohia OGORU. Concursul de Toacă „Veniți, creștini, la rugăciune!”, Ediția a VI-a

Categoria Protopopiate    |     07:53

Parohia OGORU. Concursul de Toacă „Veniți, creștini, la rugăciune!”, Ediția a VI-a

Galerie foto

          Cincizeci și cinci de copii cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani au participat la a cincea ediție a Concursului de toacă „Veniți, creștini, la rugăciune” desfășurat în Parohia „Sf. Spiridon” Ogoru în Duminica a VII-a după Paști a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, 13 iunie 2021.

          Organizat inițial numai pentru copiii Parohiei Ogoru, Concursul de toacă – inedit pentru zona Lehliu-Gară, a atras atenția copiilor din localitățile învecinate și nu numai, anul acesta fiind prezenți Concurenți din București și județul Olt. În contextul anului omagial al pastorației românilor din afara României, la această ediție a fost prezentă o delegație a parohiei Izvorul Tamaduirii, Long Valley, New Jersey din Statele Unite ale Americii. Fiind la cea de a șasea ediție, numarul concurenților a crescut , ridicând astfel si nivelul concursului ! De la cei mai mici pana la cei mai mari , concurenții numeroși au încântat audiența cu ritmuri de toacă care au răsunat în inimile spectatorilor prezenți.

            Sub caldele priviri ale părinților și bunicilor lor, copiii s-au întrecut în ritmuri de toacă pe patru categorii în funcție de vârstă după cum urmează: 3-6 ani, 7-10 ani, 10-12 ani, 13-16 ani. 

            Juriul, alcătuit din PC Pr. Țițeică Florin , responsabilul cu cateheza din cadrul Protopopiatului Lehliu, domnul Del Vasilache reprezentant zonal Cantus Mundi și domnul Iosif Romulus Haraba colaborator al Mănăstirii Antim din București au oferit premii în valoare de 3000 de lei . 

            Pe lângă concurenți, au oferit demonstrații: părintele  diacon Dimitrie Gâlcă, viețuitor al mănăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia, Marius Popescu membru în grupul Adorno al parohiei Olari din capitală, domnul Iosif Romulus Haraba, membru al juriului și Dumitrache Nicolae elev seminarist anul III și prezentator al evenimentului alături de domnișoara Ghiță Diana.

            Înaintea premierii Corul „Florile Ogorului” a oferit un mini recital de muzică populară-patriotică spre delectarea audienței. 

            La finalul Concursului de toacă, Părintele Paroh Cornel-Vasilică Andrei și-a manifestat bucuria cu privire la faptul că evenimentul ia amploare spre încântarea și satisfacția tinerilor creștini, iar părintele Țițeică a apreciat comunitatea asemenea și domnul Del Vasilache care a punctat valoarea artistică a momentului.

            În urma colaborării cu restaurantul La Partid din Lehliu Gară copiii participanți au primit pizza sucuri și prăjituri, bucurându-se alături de spectatori de o fromoasă comuniune în casa lui Dumnezeu.

          A consemnat preotul Andrei Cornel Vasilică.