Autocefalie și patriarhat

           Cu binecuvântarea arhierească a Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, luni, 17 ianuarie 2025, a avut loc prima întâlnire din cadrul Concursului National Catehetic.

,, Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe - moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri ” în Parohia Sărulești-Gară.

         Întâlnirea a avut loc la Școala Gimnazială Nr.1 din Sărulești Gara și a debutat cu un moment de rugăciune, apoi a fost prezentată cateheza cu tema ,, Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române și înființarea Patriarhiei Române-unitate de credință și libertate religioasă’’.

Elevilor din grupul catehetic li s-au explicat termenii de ,,autocefalie” și ,,patriarhat” precum și importanța celor două organizări în cadrul unei Biserici Naționale. Astfel, autocefalia unei biserici se definește ca o independență față de altă unitate bisericească în plan administrativ și jurisdicțional, iar prin termenul de patriarhie se înțelege demnitatea și recunoașterea acestei demnități de către celelalte biserici cu același nivel organizatoric.

Tinerii s-au folosit de cunoștințele dobândite la orele de istorie s-au menționat evenimente de seama din istoria României și anume: contextul istoric de după Unirea de la 1859 și Războiul de Independență, momente care au fost propice dobândirii autocefaliei Bisericii noastre.

S-au evocat figuri de mari ierarhi și personalități istorice cu un rol covârșitor în momentul dobândirii autocefaliei: domnitorul Alexandru Ioan Cuza, regele Carol I, mitropoliții primați Nifon Rusaila și Calinic Miclescu, dar și a ilustrului episcop Melchisedec Ștefănescu al Romanului.

În ceea ce privește anul de grație 1925, al ridicării Bisericii Ortodoxe Române la demnitatea de Patriarhie, a fost evocat actul Marii Uniri din 1918, crearea României Mari și implicit, contextul favorabil îndeplinirii acestui act de o deosebită importanță bisericească și națională.

Au fost evocați toți cei șase patriarhi ai României, și importanta autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române și a ridicării ei la rangul de Patriarhie, precizând și raporturile existente între Biserica noastră și celelalte Patriarhii și Biserici Ortodoxe.

 Participanții au dat dovadă de multă atenție însușindu-și cunoștințele dobândite și au răspuns la diferite întrebări pe tema supusă discuției.

         A consemnat PC Pr. Vasile Marian, paroh al parohiei Sărulești Gară.