Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 8-22 noiembrie 2024, la Dor Mărunt, s-a desfășurat Concursul de fotbal “Cupa Micului Dor”.
Concursul a fost organizat de preoții profesori Cornel Vasilica Andrei și Sorin Ioan Staicu de la Parohiile Ogoru și Dor Mărunt Gară în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr.1 Dor Mărunt, la acesta participând aproximativ 80 de copii.
Aceștia s-au împărțit în 8 echipe, repartizate în două grupe iar câștigătoarele au jucat mai apoi semifinalele și finalele. La final, cele mai bune trei echipe au fost premiate în bani, iar echipa câștigătoare a primit medalii și mult râvnita cupă. Totodată, cel mai bun portar a primit o pereche de mănuși iar golgheterul competiției o minge.
Organizatorii și-au propus, prin acest concurs, să dezvolte spiritul de echipă și un stil de viață sănătos, să dărâme anumite bariere sociale și să-i apropie pe copii de Dumnezeu.
Ca amintirea să dăinuiască în sufletele lor, la finalul competiției a fost organizat și un meci demonstrativ între profesori și echipa fruntașă.
A consemnat Pc Pr. Staicu Sorin Ioan, paroh al parohiei Dor Mărunt Gară.