În perioada 15 Noiembrie-14 Decembrie 2025 în Parohia Dor Mărunt Gară s-a desfășurat a doua activitate din cadrul Concursului Național Catehetic “Familia- binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, organizat de Patriarhia română.
Aceasta a constat în organizarea mai multor ateliere de creație și pictură desfășurate în biserica parohială de către părintele profesor Sorin Ioan Staicu, doamnele profesoare Irina Zegheru și Cristina Paidel, coordonatori ai proiectului “Generații de iubire” împreună cu grupul de cateheză al Parohiei.
Aceștia și-au propus anul acesta un țel foarte ambițios de a stimula viața comunității prin construirea unei troițe în curtea bisericii. Pentru a obține fondurile necesare, timp de o lună, copiii au pictat scene de Crăciun confecționate chiar de ei, îngerași, brăduți, moși, reni și altele, care vor fi prezentate într-un Târg de Crăciun cu vânzare. Și cum cea mai bună treabă se face în familie, ei au fost ajutați de mămici și bunici care au confecționat coronițe de brad, au pregătit plăcinte, turte, scovergi, gogoși și prăjituri, au oferit sfaturi primind în schimb energia celor mici.
A consemnat PC Pr. Staicu Sorin Ioan, paroh al parohiei Dor Mărunt Gară.
















