În ziua de 09.11.2024, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina, Parohia Răzvani și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual.
Credincioșii din parohie, dar și pelerinii care au venit să se închine la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, s-au rugat sâmbătă, dimineața la slujba Utreniei și a Sfintei Liturghii săvârșită de un sobor de preoți.
La momentul rânduit au fost împărtășiți toți copiii și adulții care au primit dezlegarea duhovnicului.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către Preacucernicul Părinte Dulea Marcel de la Parohia Radu Vodă, reliefând iubirea pe care a purtat-o Sfântul Nectarie oamenilor în timpul vieții, dar și despre iubirea pe care o poartă oamenilor după trecerea Sa la Domnul, vindecându-i de orice boală și neputință.
Părintele paroh a mulțumit preoților pentru dragostea pe care o poartă acestei parohii, dar și credincioșilor și pelerinilor care au venit într-un număr mare. La sfârșit, toți cei prezenți i-au cântat la mulți ani lui Nectarie, fiul parintelui Stan Liviu Valentin și au rămas la agapă pentru a se bucura în continuare de acestă sărbătoare.
Cu binecuvântarea Preasfințitului Vincențiu – Episcopul Sloboziei și Călărașilor o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina sunt așezate spre închinare în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Răzvani din anul 2021.
A consemnat Pr. Paroh Stan Liviu Valentin, paroh al parohiei Răzvani.








