LECȚIE DE CATEHIZARE LA PAROHIA ILEANA

         Marți, 26 noiembrie 2024, la parohia Ileana din Protopopiatul Lehliu a avut loc o lecție demonstrativă de catehizare la care au participat PC Pr. Protopop Mihail Zotta, PC Pr. Țițeică Florin, responsabil cu catehizarea din partea Protopopiatului, dl Tănase Ștefan Alexandru- inspector eparhial pentru catehizare, preoții din cadrul cercului pastoral nr.5 și d-na învățătoare Stănciulescu Tuța.

         În cadrul catehezei cu titlul „Sfântul Apostol Andrei- Ocrotitorul României” susținută de PC Pr. Paroh Cazacu Alexandru pentru 15 copii de clasa a IV-a s-a discutat despre viața și activitatea misionară a Sfântului Apostol Andrei, în special despre importanța propovăduirii „celui dintâi chemat”pe teritoriul țării noastre, prezentându-li-se copiilor mărturii istorice, imagini și colinde care dovedesc răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu prin prezența și activitatea Apostolului Andrei pe meleagurile Dobrogei.

         PC Pr. Protopop Mihail Zotta le-a vorbit copiilor despre faptul că și ei la rândul lor pot fi asemeni apostolilor prin participarea lor  la viața bisericii și transmiterea învățăturilor dobândite altor colegi, precum și prin mergerea cu colindul în perioada sărbătorii Nașterii Domnului ce va urma, iar dl Inspector Tănase Ștefan Alexandru le-a oferit câteva sfaturi utile îndemnându-i pe copii să fie prezenți la sfintele slujbe și în activitățile parohiale pentru o creștere frumoasă atât trupește cât și spiritual. 

         La final copii au primit din partea dlui Inspector câte o revistă „Bărăganul Ortodox” iar din partea parohiei o punguță cu o carte de rugăciuni, iconițe, brățări și dulciuri.

          A consemnat PC Pr. Cazacu Alexandru, pr. paroh parohia Ileana.