Miercuri, 14 Mai 2025, biserica Parohiei Dâlga Sat din Protopopiatul Lehliu, a fost locul unde un sobor de preoți a săvârșit Taina Sfântului Maslu. Slujba fost oficiată de unsprezece clerici, sub protia preacucernicului părinte Marius Gabriel Purcărea, Consilier în cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, originar din localitatea Dâlga. Dialogul liturgic a fost întreținut de un grup restrâns al corului Seminarului Teologic din Slobozia. Momentul a fost prilejuit de întâlnirea noului preot paroh cu enoriașii parohiei.
În cuvântul de învățătură, preacucernicul părinte consilier a transmis celor prezenți binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a dat citire Deciziei de numire, a făcut o scurtă prezentarea preacucernicului părinte Dumitru Marian Gabriel, după care i-a îndemnat pe credincioși să se implice activ în viața parohiei prin susținerea demersurilor ce vor fi întreprinse de noul preot paroh.
Preacucernicul părinte consilier Marius Gabriel Purcărea a oferit preotului două sfinte cruci și două sfeșnice pentru Sfânta Masă, reprezentând darul Preasfințitului Părinte VINCENȚIU pentru biserica parohială.
Preacucernicul părinte paroh, Dumitru Marian Gabriel, a mulțumit lui Dumnezeu, Preasfințitului Părinte VINCENȚIU pentru încrederea acordată și tuturor celor prezenți pentru participare.
La finalul întâlnirii, cei prezenți au participat la o agapă.









































