Taina Sfântului Maslu și sfințire de troiță la Parohia Horia

Marți, 29 octombrie 2024, a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral Ileana, Protopopiatul Lehliu, în biserica Parohiei Horia.

Cu ocazia acestui eveniment, zece preoți au săvârșit Sfânta Taină a Maslului, sub protia preacucernicului Părinte Mihail Zotta, protopop de Lehliu.

În cuvântul de învățătură, preacucernicul părinte protopop, le-a vorbit celor prezenți despre rolul esențial pe care îl are iubirea în credință și vindecare. În referatul prezentat, preacucernicul părinte Bădin Cornel Mircea, paroh al Parohiei Podari, a prezentat foloasele pe care creștinul le dobândește în urma primirii Sfintei Împărtășanii.

După săvârșirea Sfintei Taine, preoții slujitori au săvârșit slujba de sfințire a troiței care se află în proximitatea sfântului lăcaș.

În cuvântul de final, preacucernicul părinte paroh, Ioniță Nicolae, a mulțumit preoților și credincioșilor pentru împreuna-slujire.

 

 

 

A consemnat,

Protopop Mihail Zotta