„Unirea se face prin unirea sufletelor și a cugetelor, nu numai prin legi și decrete.”
Vasile Goldis
Luni, 1 decembrie 2025, la parohia Paicu-Nicolae a fost zi de sărbătoare, a fost cinstită Ziua Națională a României. Așadar, credincioșii din parohie, elevi ai școlii din localitate, doamna primar și domnul viceprimar, alături de părintele paroh au venit în Sfânta Biserică, pentru a săvârșii după obicei, Slujba de Te-Deum.
După slujbă, elevii Școlii nr. 1 ”Preasna”, coordonați de doamna învățătoare Ion Iuliana, au susținut un moment artistic pentru cei prezenți constând în cântece și poezii patriotice.
Copii au primit din partea Consiliului Parohial pachețele cu dulciuri și fructe.
La sfârșitul slujbei, PC Pr. Frîncu Nicu Marius, paroh al parohiei Paicu-Nicolae Bălcescu, a ținut un cuvânt de învățătură în care a explicat celor prezenți despre importanța momentului și a urat tuturor celor prezenți ” La mulți ani!”.
După slujbă toți cei prezenți s-au deplasat către monumentul eroilor din localitate, unde au fost depuse două coroane de flori din partea Primăriei Nicolae Bălcescu și a Școlii din localitate. Aici doamna primar Teodorescu Georgiana a vorbit celor prezenți despre importanța înțelegerii rolului eroilor în istoria României și a urat celor prezenți ”La mulți ani!”
A consemnat PC Pr. Frîncu Nicu Marius, paroh al parohiei Paicu-Nicolae Bălcescu.











