Vineri, 03 iunie 2016, a fost săvârşită Sfânta Taină a Maslului de către un sobor de zece preoţi, în biserica parohiei Brătăşanu, Protopopiatul Lehliu.
Slujirea a fost prilejuită de întâlnirea preoţilor din Cercul Pastoral III, Fundulea.
Preacucernicul părinte Iorgulescu Eusebiu, paroh al parohiei Fundulea Centru, a susţinut referatul cu tema Metode pentru implicarea tinerilor în viaţa Bisericii.
În cuvântul de final, preacucernicul părinte Mihail Zotta, Protopop de Lehliu le-a vorbit credincioşilor despre puterea vindecătoare a rugăciunii.
De asemenea, a pus accent pe necesitatea renovării sfântului lăcaş, care trebuie să fie o clădire reprezentativă, ce arată nivelul spiritual al comunităţii.
Preacucernicul părinte paroh, Cioacă Marius Florin, a mulţumit Preasfinţiei Sale, Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, pentru binecuvântarea desfăşurării acestei împreună-slujiri, preoţilor pentru participare şi enoriaşilor pentru implicare.
Protopop Mihail Zotta