Sfânta Cuvioasă Parascheva, prăznuită prin slujbe în sobor la Parohia Rași
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în zilele de 13 și 14 octombrie 2026 s-au desfășurat manifestările liturgice prilejuite de hramul bisericii din localitatea Rași, închinată Sfintei Cuvioase Parascheva.
În ajunul sărbătorii, la troița din centrul satului, au fost întâmpinate cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, aduse de la Parohia Radu Vodă. A urmat o procesiune a credincioșilor și a preoților către sfântul locaș. Aici au fost săvârșite Vecernia Mare cu Litie și Acatistul Sfântului Cuvios Irodion.
În ziua hramului, Utrenia și Sfânta Liturghie au fost oficiate în sobor de preoți, în prezența numeroșilor credincioși veniți să o cinstească pe Sfânta Parascheva, ocrotitoarea comunității, și să se închine la sfintele moaște.
În predicile rostite pe parcursul celor două zile de sărbătoare, preoții slujitori au pus la sufletul credincioșilor pilde de trăire duhovnicească extrase din viața celor doi sfinți cinstiți: Sfânta Cuvioasă Parascheva a fost prezentată ca model desăvârșit de milostenie, rugăciune și dragoste jertfitoare, un îndemn stăruitor pentru creștinii de astăzi de a păstra dreapta credință și de a fi aproape de cei aflați în suferință. Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici a fost evocat ca un mare duhovnic și rugător, pildă de smerenie, ascultare și răbdare în încercări, ale cărui moaște aduse în parohie au oferit pelerinilor un prilej de profundă mângâiere și înnoire sufletească.
La finalul Sfintei Liturghii, slujitorii altarului și credincioșii au înălțat o pioasă rugăciune de pomenire pentru preoții, ctitorii și enoriașii adormiți în Domnul, care de-a lungul timpului au sprijinit și s-au rugat în această biserică.
A consemnat Pr. Stoian Constantin Cristian,
Paroh al Parohiei Rași

















