Ocrotitorul Protopopiatului
Sfântul Ioan Valahul 12 mai
Ocrotitorii Eparhiei
Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi 22 septembrie
Ocrotitorii Eparhiei
Sfinții Mucenici, doctori fără de arginți, Epictet și Astion de la Halmyris 8 iuliePotrivit învăţăturii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care ne spune: „dacă aţi făcut unora dintre aceşti fraţi ai mei mai mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt. 25, 40), cercetarea şi susţinerea vieţii semenilor noştri, sunt înglobate în misiunea de creştin. Ţinând seama de acest lucru, – în data de 27 decembrie – consilierii parohiali ai comunităţii din Răzvani, în urma unei colecte, au oferit haine către două familii defavorizate şi cu mulţi copii. Valoarea hainelor a fost de 190 lei şi au proveni...
Cele mai noi informații din biserici și mănăstiri aflate în Bărăgan...
Duminică, 19 iulie 2026, a șaptea după Rusalii, în Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Slobozia, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească.Preasfinț...
Biroul Mass-Media
De ce cinstim și sărutăm sfintele moaște? Nu este aceasta o formă de idolatrie? 17.07.2026
Biroul Mass-Media
POSTURI VACANTE DE PREOT ÎN EPISCOPIA SLOBOZIEI ȘI CĂLĂRAȘILOR (IULIE 2026) 17.07.2026