Marți, 9 august 2022, s-a desfășurat Ședința Administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Lehliu. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Centrul Eparhial
Autor: Arhid. Nicușor-Silviu Dascălu

Praznicul Adormirii Maicii Domnului a fost prilej de mare sărbătoare în parohia Paicu-Nicolae Bălcescu. Sărbătoarea a început prin slujba din ajunul praznicului când credincioșii alături

Luni 15 august 2022 parohia Brătășanu și-a sărbătorit hramul închinat Adormirii Maicii Domnului. La sărbătoarea parohiei a participat un număr însemnat de enoriași care cu

În ziua de 31 iulie 2022, Parohia Cojești a continuat atelierul de creație ediția a III-a. Preotul Preda Daniel le-a vorbit copiilor despre Maica Domnului,

Duminică, 31 iulie 2022, ziua lăsatului sec pentru Postul Adormirii Maicii Domnului, în biserica din localitatea Măgureni, Protopopiatul Lehliu, a fost săvârșită Sfânta Liturghie sub

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, vacanța de vară este prilej de bucurie pentru copiii parohiei Ogoru. În această perioadă grupul de cateheză al parohiei a

Vineri, 15 iulie 2022, preacucernicul părinte Stoian Constantin Cristian paroh la parohia Rași alături de preacucernicul părinte Țițeica Florin de la parohia Sălcioara au mers

Miercuri 20 iulie 2022 cu ocazia prăznuirii Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, parohia Dănești a îmbrăcat haine de sărbătoare serbându-și ocrotitorul. Cu acestă ocazie credincioșii parohiei

Marți, 12 iulie 2022, s-a desfășurat Ședința Administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Lehliu. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Centrul Eparhial

Vineri, 8 iulie 2022, a fost a doua săptămână în care s-a oficiat Taina Sfântului Maslu în Biserica Parohiei Tămădău Mic, de către Preacucernicul Părinte