Duminică, 12 septembrie 2021, patru copii din Parohia Lehliu Gară au primit ghiozdane și rechizite din partea Bisericii. Preacucernicul părinte
An: 2021
Luni, 13 septembrie 2021, după o vacanță frumoasă și plăcută, a început noul an școlar, cu o semnificație deosebită pentru
În ziua de sâmbătă, 4 Septembrie 2021, o familie cu doi copii din Parohia Horia a primit vizita părintelui paroh, Ioniță Nicolae. Acesta, sensibil la
Miercuri, 1 septembrie 2021, în bisericile Protopopiatului Lehliu s-a săvârșit slujba de Te Deum pentru a întâmpina noul an bisericesc. Preoții s-au rugat împreună cu
După săvârșirea sfintelor slujbe, din duminica a IX -a după Rusalii, 22 august 2021, la parohia Nucetu, părintele Dragomir
Duminica 15 august, parohia Brătășanu a sărbătorit hramul închinat Adormirii Maicii Domnului. Din mila Maicii Domnului
Marți, 10 august 2021, s-a desfășurat Ședința Administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Lehliu. Cu
Cu binecuvântarea, Preasfințitului nostru Episcop Vincențiu, enoriași ai Parohiei Fundulea Centru, au mers într-un pelerinaj, la Mănăstirile din Ardeal
În perioada 10 -11 iulie 2021, 3 dintre fetele „Corului Florile Ogorului” din parohia noastră au mers la Victoria, Brașov,
Marți, 13 iulie 2021, s-a desfășurat Ședința Administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Lehliu. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei