Ocrotitorul Protopopiatului
Sfântul Ioan Valahul 12 maiOcrotitorii Eparhiei
Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi 22 septembrieOcrotitorii Eparhiei
Sfinții Mucenici, doctori fără de arginți, Epictet și Astion de la Halmyris 8 iulieÎn ziua de 27 noiembrie 2022, în cadrul Atelierului de Creație, în biserica din Cojești, copiii dar și părinții au lucrat la realizarea globulețelor. O parte din globulețe vor împodobi bradul de la Muzeul Satului, iar o alta parte vor fi donate copiilor. O implicare deosebită în activitate a avut-o doamna Roșculeț Adriana, iar sponsorizarea a fost făcută de Asociația Rotary! A consemnat PC Pr. Preda Daniel Ionel, paroh al parohiei Cojești.
Cele mai noi informații din biserici și mănăstiri aflate în Bărăgan...
Miercuri, 9 iulie 2025, în Sala de Consiliu „Matei Basarab” din cadrul Centrului Eparhial, a avut loc ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial, prezidată de Preasfințitul Părinte Episcop...
Biroul Mass-Media
Procesiune cu moaștele Sfinților Epictet și Astion în Catedrala Episcopală din Slobozia 08.07.2025Biroul Mass-Media
Iustina Teodora – Apărătoare Doamnă la icoana Maicii Domnului – Ierusalimitița (Video) 04.07.2025Biroul Mass-Media
Bărăganul Ortodox – Nr. 265 04.07.2025