Ocrotitorul Protopopiatului
Sfântul Ioan Valahul 12 maiOcrotitorii Eparhiei
Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi 22 septembrieOcrotitorii Eparhiei
Sfinții Mucenici, doctori fără de arginți, Epictet și Astion de la Halmyris 8 iulieLa parohia Cojești au avut loc o serie de evenimente frumoase dedicate tinerilor din parohie, astfel în data de 02 iulie 2022 cu sprijinul doamnei profesor Roșculet Adriana, s-a organizat un atelier de creație materializându-se printr-un curs de pictura de icoane pe sticla la care au participat 57 de copii din parohie dar și din afara parohiei, iar în data de 10 iulie 2022 s-a organizat un curs de caligrafie unde au participat 60 de copii, activitățile s-au desfășurat în Sfânta Biserică sub p...
Cele mai noi informații din biserici și mănăstiri aflate în Bărăgan...
Cu ocazia sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, miercuri, 21 mai 2025, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în b...
Biroul Mass-Media
Ședința de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial din data de 20 mai 2025 20.05.2025Biroul Mass-Media
Slujbă arhierească și hirotonie în Parohia Țăndărei Gară I, Protopopiatul Fetești 18.05.2025